AcasăLifestyleBusinessReșițeanca Roxana Năstrușnicu – Rahma Syufia, luptătoare în Indonezia

Reșițeanca Roxana Năstrușnicu – Rahma Syufia, luptătoare în Indonezia

-

Are un palmares bogat, în ultimii 15 ani a fost campioană a României și a Indoneziei și a ocupat poziții fruntașe pe podiumuri de premiere la diverse concursuri europene. În 2005 a fost desemnată cea mai buna sportivă din județul Caraș-Severin. Știe gustul victoriei și mai știe cât de mult se muncește pentru ea.

„Era în urmă cu mai bine de 8 ani când tocmai terminasem Facultatea de Sport de la Universitatea de Vest din Timișoara și mi s-a propus să fac parte dintr-un lot național de sportivi desemnați pentru un stagiu de pregătire de patru luni în orașul Banjarmasin. Cei de acolo aveau nevoie de parteneri pentru antrenament, iar deplasarea s-a făcut în baza bunelor relații dintre antrenorii români și indonezieni.

Eu am fost bucuroasă de veste, mândră pentru desemnarea mea și abia așteptam să plec fiindcă eram curioasă să experimentez viața într-o țară atât de ciudată despre care doar am citit prin cărți sau am văzut în filme. Mi-a fost greu să mă adaptez, nu îmi plăcea mâncarea, nu știam limba, iar sportivii de acolo nu prea vorbeau engleză.

Mi-am dat seama cât de importantă e comunicarea. De felul meu sunt o persoană prietenoasă, comunicativă și am reușit să îmi apropii câțiva dintre sportivi, fete și băieți. Dincolo de sala de sport am descoperit o lume magică, de poveste. Am fost impresionată din primul moment de tot ce am văzut în țara asta musulmană, exotică pentru mine, de cultura indoneziană, orașul cu deosebite construcții interesante unde modernitatea alternează cu vechiul. Mi-a plăcut diversitatea obiceiurilor, căldura oamenilor, bunătatea care li se citește pe chip. Nu știam dacă zâmbetul e protocolar sau nu, cert e că oamenii care îmi zâmbeau îmi transmiteau o stare de bine.

Mie acest val de energie pozitivă mi l-a «trimis» pe dragul meu Indra. Luptător ca și mine, l-am cunoscut la sala de sport. Doar că la început comunicam prin «limba gimnastică», adică prin semne. Apoi am recurs la traducerea cuvintelor cu telefonul în mână. Tare greu a fost și îmi dau seama acum ce caraghioși eram. Ne-am plăcut de la început și am simțit că mă atrage prietenia, bunătatea, toleranța, mintea deschisă a acestui sportiv puternic”. 

 

mai mult la   /expressdebanat.ro/povesti-de-viata-resiteanca-roxana-nastrusnicu-rahma-syufia-luptatoare-in-indonezia/

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read